Dubai - deșert, plajă, religie

02:22

Partea I


Sunt locuri în care viața te poartă fără ca să ai un pin pe hartă, locuri unde ajungi fără așteptări, fără să cunoști nimic despre acel loc, fără să ai o dorință mare pentru a le vizita. 
Propunerea a venit de la soț care a găsit bilete cu 250 de ron de persoană Cluj-Dubai în luna iulie, la Wizz. Știu, vă gândiți că suntem nebuni și nu realizăm că vara în Dubai sunt 45+ grade în termometru. Chiar și așa, am luat biletele, ne-am pregătit haine lungi și vaporoase și am pornit cu inima cât un purice spre aeroport. Uneori experiențele nepregătite sunt cele mai frumoase, Dubaiul ne-a surprins cu multe locuri faine, mâncare delicioasă și relativ ieftină, piețe cu zeci de condimente, cașmir, marochinărie de cea mai bună calitate și o ospitalitate cum foarte rar am întâlnit. 


Am ales ca pentru cele 6 nopți să locuim la Admiral Plaza, un hotel foarte curat, bine îngrijit, cu un mic dejun delicios. Personalul este foarte amabil, serviabil, pentru cele câteva zile ne-am simțit ca acasă. De la managerului hotelului am aflat că există posibilitatea rezervării direct pe site-ul hotelului și că majoritatea celor care stăteau acolo își negociază tariful pe cameră, prețul poate chiar să scadă cu 40% față de cel de pe booking. La aterizare și apoi la cazare am avut primul șoc cultural, printre zeci de cărucioare și valize erau familii formate din soți și două sau trei soții, toate acoperite din cap până în picioare dar cu ochii foarte expresivi. Un alt șoc a fost umiditatea foarte ridicată și temperatura de 35+ grade la ora 22:00 când am aterizat. 

Înainte de a merge în Dubai, băieții au descoperit site-ul YallaBanana, site de unde poți să cumperi diverse experiențe. Noi ne-am cumpărat bilete pentru un spectacol cu delfini, o seară în safari, o cină pe vapor, o excursie în  Abu Dhabi. La unele nu este nevoie de o rezervare prealabilă însă la cele care implică deplasarea mai mare este nevoie de o rezervare cu cel puțin 24 de ore. 

Vă ziceam că mereu călătorim low cost și mereu căutăm locuri unde se poate mânca gustos și ieftin. De această dată am ales să mâncăm în shaormerii locale, unde era mereu plin de arabi, turci, iraniei, pakistanezi. Aici am gustat cea mai bună shaorma din lume și nu exagerez când zic acest lucru, la aproximativ 10 lei shaorma din pui sau vită o să îți țină de foame câteva ore bune. Deoarece era foarte cald,  hidratarea este foarte importantă, fresh-urile la 10-12 lei din zeci de fructe proaspete ne-au vitaminizat și păstrat în forță. 
Dubai este un oraș nou și partea de religie, cultură este relativ restrânsă, plajele luxuriante, apa curată și de un albastru cristalin te duc cu gândul la insulele grecești, iar curățenia este la ea acasă. 

Câteva lucruri pe care le-am descoperit acolo sunt:
1. Se conduce pe partea opusă de drum și toate mașinile au volan pe dreapta. Toate mașinile, fără să exagerez au culoarea albă sau crem pentru a nu se supraîncălzi de la temperatură.

2. Combustibilul este foarte ieftin și de aceea mașinile au un motor foarte mare. 

3. Mașinile sunt dotate doar cu aer condiționat, nu au căldură deoarece nu au nevoie.

4. La souk (piață) orice este de vânzare și orice se negociază. Trebuie să te păstrezi ferm pe poziție deoarece orice poate să scadă ca și preț cu minim 50%. Prețul se negociază chiar și în magazinele de haine, materiale, bijuterii. 

5. Vânzătorii nu agreează tare mult femeile îmbrăcate sumar, cea mai potrivită abordare este să lăsați bărbații să negocieze. Aceștia sunt văzuți ca stâlpul familie și cei care dețin capitalul. 

6. Respectul față de femeie se obține mai ușor dacă vă acoperiți umerii, gleznele și pe cât posibil brațele. Respectul pentru turiștii de sex masculin crește dacă vă achiziționați un port popular al zonei. Nu uitați să îl negociați și să vă păstrați fermi pe poziție, de cele mai multe ori negocierea începe de la 100 de lei însă se ajunge și la 50 de lei. 

7. Portul lor popular, alb pentru bărbați și negru pentru femei, este unul foarte practic, confecționat dintr-un material foarte moale, plăcut la atingere, lasă pielea să respire, se usucă foarte repede. Aerul fierbinte al deșertului usucă foarte repede pielea, deshidratează zonele neacoperite iar cu un batic pe cap și o abaya (rochia la femei) ești protejat ziua întreagă. 

8. La plajă nu există o problemă cu costumul de baie, majoritatea plajelor sunt turistice. Există locuri special amenajate pentru doamnele care doresc să se scalde îmbrăcate.

9. Noi am circulat cu metroul și autobusul la prețuri foarte mici. Majoritatea stațiilor de autobuz sunt închise și au aer condiționat. În metrou și autobuz există zone speciale pentru femei și copii, zone pentru bărbați, încălcarea acestor zone vă aduce o amendă frumușică. 

10. Nu se găsește alcool de vânzare decât în discoteci, cluburi sau restaurante de lux. În locurile unde îl găsești acesta este foarte scump, 6 beri la doză mică, 30 de euro. 

11. Majoritatea cafelei existente în zonă este solubilă și foarte slabă. O cafea bună am găsit în piața veche din Dubai, un local mic, cochet, ascuns de privirile trecătorilor, sau la mall la un preț amețitor. 

12. Este un must să prindeți apusul soarelui pe plajă și să faceți baie în mare noaptea. Apa este foarte caldă și sentimentul este foarte răcoritor, oboseala de peste zi dispare, înotul după cină completează perfect experiența din Dubai.

Scepticismul de la începutul vacanței sa transforma treptat în nerăbdarea de a descoperii cât mai multe și de a vedea ce ascunde orașul, de a ne plimba printre zgârie nori și de a înfrunta cu stoicism gradele din termometre. 

                              To be continued...
                                                    Kisses A. 

















You Might Also Like

0 comentarii

Popular Posts

Follow-me on Facebook

Flickr Images