Budapesta
04:08
City break low cost
E deja ora 20 și eu sunt încă la muncă. Arunc o privire în jur și realizez că am rămas aproape singură. La apusul soarelui sunt tot mai obosită și mai încarcată psihic. Am nevoie de o escapadă care să îmi umple mintea de frumos și care să mă facă să visez cel puțin încă câteva săptămâni.
Cu vise în suflet și mult entuziasm am pornit spre Budapesta. Atunci știam doar că este capitala Ungariei, că avem nevoie de forinți și că toată lumea vorbește maghiară. Azi știu că am devenit prietene, că i-am câștigat încrederea, că mi s-a destăinuit și a avut curajul să îmi arate cele mai frumoase locuri.
Timp de trei zile am descoperit o capitală europeană în adevăratul sens al cuvântului, cu metrou, troleu, autobuz, pet friendly, libertină, colorată și cu bun gust.
Prima zi a fost ziua în care sufletul, inima și ochii au fost copleșiți de uimire, fiecare în stilul său. După o oră de mers cu autobuzul și câteva stații cu metroul am ajuns la locul de cazare. La ieșirea din metrou am descoperit un oraș incredibil de frumos arhitectural, cu un stil gotic și neo-gotic, clădiri cu etajele înalte, pereții groși și exteriorul înnegrit de trecerea timpului.
După cazare am pornit spre "cetățuie", cunoscuta ca Citadela. Deși urcarea a fost una grea (un labirint șerpuitor la deal...) panorama orașului din acel punct a meritat tot efortul.
Când mă aflu într-un loc nou durerea de picioare este ignorată de dorința de a explora. A doua zi dis-de-dimineață am pornit spre Biserica Matyas, bastionul Pescarilor, Palatul și cetatea din Buda și spre clădirea Parlamentului Ungariei. Până sus se poate urca cu funicularul sau la pas prin parc. Panorama orașului m-a lăsat fără grai pentru câteva zeci de minute iar palatul m-a făcut să mă simt o prințesă contemporană.
Și prințeselor li se face foame, iar eu, o gurmandă și o pofticioasă de neoprit am vrut să gust puțin din toate. Recunosc că am mâncat pe răsuflate tradiționalul gulaș și un langoș cu brânză și usturoi.
După toate minunățiile pe care le-am văzut în primele două zile m-am trezit cu o poftă de viață imposibil de descris în cuvinte. Pentru ultima zi am ales să vedem pinguini, girafe, lei, tigri, hipopotam, elefanți și alte necuvântătoare de la Zoo.
În drumul nostru am descoperit frumusețea Podului cu Lanțuri, Piața Eroilor, Opera din Budapesta, Parcul Orașului și Podul Libertății. Ultima după-masă era rezervată pentru insula Margareta însă din păcate o ploaie de vară ne-a împiedicat să facem cunoștință.
De la prima noastră călătorie în Malta am prins gustul city break-urilor cu buget redus. Am călătorit cu Wizzair pe ruta Cluj-Napoca/Budapesta la prețul de 14 euro dus-întors cu bagaj de mână, ne-am cazat la Artist Residence la un cost de 100 de euro pentru 3 nopți/2 persoane + taxa de oraș, am avut abonament pe mijloacele de transport în comun la 15 euro și am cheltuit pe mâncare, apă, înghețată și bere aproximativ 100 de euro. Când am tras linia am realizat că la costul de 130 de euro am petrecut 3 zile într-un oraș de o frumusețe aparte.
Dragă Budapesta, îți mulțumesc pentru fericirea pe care am avut-o descoperindu-te și îți promit că o să mă reîntorc de fiecare dată cu același drag. Vouă, tuturor celor care au deschis micul meu articol vă recomandă să călătoriți cu buget redus și să vedeți cât de frumoasă și bogată cultural este lumea.
Love,
A

0 comentarii