Paris - Part I

07:48

#Paris

Vă mai amintiți când eram mici și ne întreba cineva ce vrem să fim când suntem mari? Ce răspundeați? Eu îmi amintesc perfect că spuneam mereu că vreau să devin avocat, nu pentru bani, faimă sau clienți renumiți. Aveam în minte o cunoștință care lucra ca și avocat la o companie aeriană și zbura în diverse locuri pentru a reprezenta compania respectivă. Îmi doream să devin avocat pentru a fi călător, pentru a cunoaște lumea, pentru locurile în care ajungi și oamenii cu care interacționezi.

Nu am ajuns avocat însă am ajuns călător, am zburat în diverse țări, m-am scăldat în diferite mări, am zburdat prin lume cu ghiozdanul în spate, am mâncat toate nebuniile pământului și am trăit fiecare clipă ca și cum ar fi ultima.

Una dintre cele mai mari dorințe ale mele era să ajung în Paris, capitala Franței. Eram atât de entuziasmată încât bagajul a fost gata în mai puțin de jumătate de oră. Am vizitat Parisul în luna august și eram siguri că o să fie cald și bine, însă ne-am înșelat. Când am ajuns dimineața în marele oraș am fost întâmpinați de o ploaie caldă, măruntă și un vânt de toamnă, frunze arămii și doar 15 grade în termometre. Aveam la dispoziție două zile jumătate să descopăr cât mai multe dintre secretele micului Paris.

Eram atât de uimită de străzi, natură, clădiri, oameni, patiseri, braserii și alte minunății încât nu îmi venea să cred că eu, Ale, am ajuns în Paris. Dis de dimineață cu o cafea în vene și spirit de aventură în suflet am luat la pas străduțele aglomerate până la Sacré-Cœur. Am urcat grăbiți cele numeroase trepte de la poalele bisericii și am rămas plăcut impresionați de aerul cald și picturile din biserică. Ne-am tras sufletul pentru câteva minute și am pornit spre celebrul cabaret francez Moulin Rouge. Pe tot parcursul plimbării noastre o ploaie măruntă ne-a ținut companie și a oferit în același timp orașului un strop de dramatism.

Următorul loc pe lista noastră era Notre-Dame de Paris. Am trecut repede de coada de la intrare iar înăuntru am fost fascinată de vitralile imese și variat colorate. Ai nevoie de aproximativ 45 de minute să vizitezi și să admiri catedrala din toate punctele sale iar la ieșire îți recomand să te așezi pentru câteva minute pe jos, să tragi aer în piept și să visezi. Arhitectura catedralei, clădirile din apropiere, glasul zecilor de turiști, mirosul de castane, ploaia care nu contenea să se oprească construiau în mintea mea imaginea perfectă a Parisului.

După frumoasa catedrală am pornit spre Les Invalides cunoscut ca și Hôtel National des Invalides în interiorul căruia se află un muzeu, o catedrală și mormântul lui Napoleon Bonaparte în catedrala tocmai menționată. După km întregi, mă simțeam plină de energie și îmi doream să văd mai mult, să simt mai mult, să descopăr mai mult și să ajung să văd vestitul turn, lucru care s-a și întâmplat. Ajunsă în fața lui credem că visez, era mare, impunător, diferit față de orice văzusem până atunci.

Nici măcar oboseala, durerea de picioare, foamea sau setea nu mai contau. Am încheiat seara cu un pahar de vin și m-am lăsat convinsă să gust picioare de broască cumpărate de la Picard și pregătite acasă cu mult unt, usturoi și dragoste. M-am îmbătat cu fericire într-un aer parizian și am dormit dusă până a doua zi.